Against the backdrop of a crumbling Cartesian logic, Santiago’s paintings are composed of figures that do not clearly stand out from the background; viscera merge with thoughts, bones with the sky. It is unclear which is the front and which is the back, only that they are both separate and connected through the repetition of brushstrokes—multiple layers resulting from fine brushwork. All the elements present in his painting, with their respective meanings and attributes, exist together and simultaneously: what can be observed with the naked eye—and is temporary—can be enumerated, but their inner essence remains a mystery. On Santiago’s canvases, abstract machines are arrayed: loving, thinking, warlike, chloroplasts, all resulting from the excess of a “breath of life.” They are part of a metaphysics of excess, in which art is that “extra” that overflows.
The smallest distance from zero contains an infinity. And the greatest quantities—trillions of years—can be a blink of an eye. The finite contains the infinite, and vice versa. Reality is fractal. Santiago’s painting explores a detachment from certainties such as that Being precedes non-Being, Existence precedes Nothingness, or that the universe would rather be than not be. The creation we are discussing is the result of a line of thought that considers that even in a vacuum, the universe can explode as a result of a small fluctuation, an infinitesimal desire to be that ends up becoming an excess. “The paintings behave like tautological totemic objects that mirror the structure of being itself,” according to the artist. They represent production for the sake of production—that is, residual matter.
Exhibition text by Bogdan Bălan
Santiago Corredor-Vergara (b. 1996, United States) is a Colombian-American artist based in Barcelona. He has a BFA from Cooper Union, completed an exchange program at École des Beaux-Arts in Paris, and a MAS in Philosophy at the University of Salamanca. In his art he is interested in vitalist existentialism, and the conditions of the West. Ekphanestaton is Santiago’s debut show after nearly a decade in which he has refused to show his work, preferring to retreat his practice to a place of monastic solitude.
Pe fundalul unei logici carteziene în descompunere, picturile lui Santiago sunt compuse din figuri care nu se diferențiază clar de fundal, viscerele se confundă cu gândurile, oasele cu cerul. Nu se știe care e fața și care e spatele, doar că acestea sunt și separate și conectate prin repetarea gesturilor pensulei - straturi multiple ca urmare a unor pensulații fine. Toate elementele care există în pictura lui, cu semnificațiile și atributele fiecăreia, sunt toate împreună și în același timp: ce poate fi constatat cu ochiul liber, și care e temporar, poate fi enumerat, dar interioritatea acestora, ”sufletul” lor, rămâne un mister. Pe pânzele lui Santiago se înșiră mașini abstracte: iubitoare, gânditoare, războinice, cloroplaste, toate rezultate din excesul unei ”suflări de viață”. Ele sunt parte a unei metafizici a excesului, în care arta este acel ”în plus” care dă pe afară.
Cea mai mică depărtare de zero conține o infinitate. Și cele mai mari cantități, trilioanele de ani pot fi o clipită. Finitul conține infinitul și vice-versa. Realitatea e fractală. Pictura lui Santiago ia în vedere detașarea față de certitudini precum că Ființa a preceda non-Ființa, Existența ar preceda Nimicul sau că universul și-ar dori să fie decât să nu fie. Creația despre care vorbim e făcută rezultatul unei gândiri care ia în vedere că și în vid, universul poate exploda ca urmare a unei mici fluctuații, a unei dorințe infinitezimale de a fi care sfârșește prin a deveni un exces. ”Picturile se comportă precum niște obiecte totemice tautologice care oglindesc structura ființei în sine”, după spusele artistul. Ele reprezintă producția de dragul producției - adică materia reziduală.
Text curatorial de Bogdan Bălan
Santiago Corredor (n. 1996, Statele Unite) este un artist columbiano-american stabilit în Barcelona. Este licențiat în arte frumoase la Cooper Union, dar și ca parte a unui program de schimb de experiență la École des Beaux-Arts la Paris, și are un master în filosofie la Universitatea din Salamanca. În arta lui este interesat de existențialismul vitalist și de condițiile Occidentului. Ekphanestaton este expoziția de debut a lui Santiago după aproape o decadă în care a refuzat să-și arate lucrările, preferând să-și retragă practica într-o zonă a solitudinii monahale.
